Costumul de baie de iarna

Intr-un weekend geros din ianuarie am fost la schi pe Sureanu. Practic anul asta s-au deschis partiile de acolo si daca oamenii care se ocupa se vor hotari sa duca la capat proiectul de vis pe care l-au creionat, s-ar putea sa avem un domeniu schiabil cel putin interesant in zona. Deocamdata sunt cam 5 partiute si doua teleschiuri dintre care unul simte nevoia sa se odihneasca tot la jumatate de ceas. Zic partiute pentru ca niciuna dintre ele nu are 1 km. In rest zona este salbatica, ceea ce este minunat si sper sa ramana asa mult timp inca.

Transalpina, drumul care merge din Sebes pe Valea Frumoasei spre partii este unul dintre cele mai frumoase din tara. Este construit de fapt pe ceea ce se chema Poteca Dracului si era un drum al transhumantei ce a existat practic dintotdeauna intre Ardeal si Nordul Olteniei. A fost consolidat sub domnia regelui Carol al-II-lea si ajunge pana la Ranca – Novaci, deasemenea atinge o altitudine de peste 2000 de metri in Pasul Urdele. Eu personal nu l-am strabatut niciodata pe tot, am vazut numai bucatile dinspre fiecare capat, dar credeti-ma ca e suficient pentru a-l pozitiona in top 5 pe Bucket List-ul meu.

Ei, dar povestea asta nu trebuia sa fie una serioasa. Sa reiau. Dupa o sambata petrecuta pe partie cu bucuria zapezii, am hotarat ca duminica sa fie una relaxata asa ca pentru a scapa de aglomeratia  drumului am zis ca este mai bine sa pornim de dimineata spre Geoagiu. Cum in prostia mea ma pregatisem de schi, nu aveam costumul de baie la mine. Asa ca zis si facut, un mic ocol de shopping la Alba Iulia. Ma gandeam ca din moment ce exista un mall acolo o sa fie floare la ureche sa imi gasesc si un costum de baie. Wrong… Singurele costume de baie ramase prin galantare (vreo 4 doar) erau cu cel putin 3 numere mai mari. Toata lumea mea se daramase, pentru ca stiam ca vom merge si desi ma leaga amintiri frumoase de Goagiu, acolo am invatat sa inot, si desi sunt destul de altruista de felul meu, nu era o perspectiva prea placuta o plimbare de cateva ore la -2 grade prin zona in timp ce altii se lafaie la spa.

Atunci el zice:

“Lasa ca iti gasesc eu costum de baie in Vintu!”(pentru cine nu stie Vintu este un sat de langa Geoagiu)

“Normal zic eu, cum de nu m-am gandit la Vintu!”  si tu Brutus infigi cutitul in rana…

Ajungem in Vintu. Si il vad ca opreste in fata magazinului mixt, coboara si intra, vine zambind, nu zice nimic si porneste mai departe. Peste inca 100 de metri opreste din nou si intra intr-un magazin alimentar. Aha, imi zic astazi ne jucam de-a hai sa facem misto de Ramo…ok. Vine zambind din nou, porneste si peste 200 metri iar opreste. Se duce la vitrina unui magazin, se chioraste inauntru, incearca sa deschida usa, nu poate, se duce si intra in carciuma de vis-a vis, iese dupa 2 minute si se duce la o poarta si incepe sa strige. Apare in sfarsit un nene, dau noroc si nenea porneste spre magazinul cu usa inchisa, intra amandoi, dupa 2 minute il vad pe el cum iese si imi face semne agitate sa vin si eu. Ok, imi zic, asta-i prea de tot…ma duc. Intru in magazin, vanzatorul/patron un nene rotunjor cu mustata si un chicotit de 15 stele, asa de copil ghidus prins in timp ce pune la cale o nazbatie, incepe sa scoata dintre ceapa, cartofi si cutii cu fel de fel de cuie o punga de plastic. Ce sa vezi, mi se marisera ochii cat cepele lui nenea…AVEA COSTUME DE BAIE. M-a inundat un val de bucurie nemaintalnita care s-a risipit la fel de repede cand am vazut cum aratau. materialul era asa de… plastic, incat cred ca doar un PET putuse sa nasca un costum de baie de felul ala, imprimeul era in schimb high class vintage, adica trandafiri din aia mari cum erau pe capoadele de la tara acum ceva timp, iar culorile…o, da, culorile erau fucsia, turqoise, bleumarin, verde smarald si mustar… stiu, stiu ca se poarta toate anul asta, dar nu m-ati inteles, toata paleta asta de culori era PE UN SINGUR COSTUM. Cel mai si cel mai, ca bomboana pe coliva, era faptul ca topul era strans intre sani cu un siret…da… un siret negru de bocanc, normal ca negru, doar alta culoare nu s-ar fi potrivit. Imi venea sa plang. El avea pe fata zambetul motanului care a gasit oala cu smantana si tot imi dadea ghes:

“Hai, alege-ti unul! Pe care il vrei?”

“Lasati-o ca nu se poate hotari asa repede” ii tinea isonul si vanzatorul chicotind ca un copil.

I-as fi batut cu drag pe amandoi ca imi incalcau asa cu nepasare toate principiile estetice, imi inchipuiam ca mi-ar fi fost mult mai usor sa apar goala in public decat purtand costumul ala. Am inghitit in sec, am luat unul cu mana tremuranda si i-am platit omului fabuloasa suma de 7,50 lei. Ma gandeam cum o sa fac sa port chestia aia care imi facea pielea sa se increteasca numai daca o atingeam si ochii sa ma doara numai daca o priveam.

Tot drumul pana la Geoagiu a gonit ca un smintit tot razand:

” Stii ca abia astept sa te vad in costumul nou de baie, de aia ma grabesc asa.”

“Ok , zic eu, dar nu cred ca e nevoie sa ne dam viata pentru asta!”

Ignorand chemarile lui insistente “Poti sa vii cand esti pregatita!”,  mi-a luat vreo douazeci de minute in vestiar sa imi spun in gand ca am facut lucruri de zeci de ori mai curajoase decat asta, plus 2 rugaciuni scurte ca sa-mi fac curaj sa intru.

Dar in 2 minute dupa ce am intrat nu imi mai pasa de nimic. Ma simteam minunat in costumul meu de baie de iarna.

Asa ca oricand poti sa-ti fortezi limitele si, mai ales, incercati si voi costumele de baie Vintu Fashion si spa-ul de la Germisara, neaparat in combinatia asta!

Si mamele lor…

Din minunatul roman fluviu “Mama este numai una” va prezint episodul ” Si mamele lor “.

Eu am doua prietene din copilarie care imi sunt cele mai bune prietene si acum, pentru noi “Dupa douazeci de ani” nu-i numai o carte scrisa de Dumas. Practic nu mai suntem prietene suntem deja rude si pe rude nu are rost sa te superi ca oricum raman in familie pentru totdeauna, n-ai ce face. Cu una dintre ele am norocul sa locuiesc in acelasi minunat oras.

Ca sa nu lungim povestea, pleaca prietena asta a mea in State pentru o saptamana in interes de serviciu.  Mesaje oarecum contradictorii: “Ce faini is americanii”,  “Ce naspa is americanii!”,  “Ce reduceri au astia !”,  “Ce prostie, la astia totu-i low fat in marketuri!!!”,  ” Ce misto e LA !” , ” Astia toti cersesc tigari pe strada!!!”,  “Wow !San Francisco!”, “Mama cati homelessi!!!”, “Trebuie sa venim impreuna la vara aici…”  – in gandul meu…si noi suntem cam homeless deci ne-am potrivi minunat in peisajul din America.

Cu doua zile inainte sa se intoarca prietena mea ma suna maica-sa, o doamna pe care nu o poti refuza in primul rand pentru ca a absolvit  Scoala de mame, ca si mama mea personala, si in al doilea rand, femeia vinde asigurari de viata… sunt eu Zorro dar am niste limite.

“Ramo, daca ii fac eu un pachetel cu mancare la copil (copilul a pasit peste 30 de ani) te duci tu sa-l iei, sa gaseasca si ea ceva de mancare cand vine acasa?”

De aia le iubesc eu pe mame !!!

Mama-i dusa-n sat cu doru’, Doru vanatoru’!

Cateodata, cand sunt destule motive sa nu plec departe de Timisoara, merg la Cheveres la padure. Cheveresul se afla la vreo 30 de km de oras si are una din putinele paduri ramase pe aceste meleaguri.

Ce ma face pe mine sa merg acolo? In primul rand imi aminteste de padurile copilariei mele din nordul Gorjului unde si cel mai necajit sat are padurea lui, in al doilea rand de fiecare data reusesc sa schimb fugitiv amabilitati cu o caprioara sau cu un soim ori o veverita, in al treilea rand nu este inca un domeniu foarte vizitat si…bineinteles… nu vreau sa pierd ocazia de o vedea pe prietena mea buna, femeie in toata firea, cum imbratiseaza fericita copaci ca un copil de 4 ani. Este o imagine ce merita tot efortul.

Asa m-am hotarat sa fac si astazi, plusand si un scop nobil, adica salvarea de la pieire sigura a unei Yucca ce de 6 luni se chinuieste sa ma paraseasca si eu nu si nu…trebuie sa-i schimb iar pamantul. Scopul nu este chiar asa de nobil, de fapt e vorba de pansarea orgoliului meu care vrea sa demonstreze ca in casa mea poate supravietui si altceva in afara de un cactus amarat si fara personalitate.Inarmata cu o lopata (din aia mica de masina..ce credeati?!?)si cu doi saci de plastic, mai ceva ca Cioaca intre Rucar si Bran, m-am pornit sa caut mostre de sol care sa readuca verdele in obrajii plantei mele. Nici nu intru bine in padure, ca o Dacie verde se opreste si un… hai sa zicem domn… se iteste hotarat spre noi. Na, imi zic, taman aici l-a apucat si pe asta, strang lopata bine, ma intorc cu spatele ignorandu-l ca sa poata sa-si faca omul nevoile.

-Buna ziua!

-Buna ziua!

-Eu sunt padurarul din zona, ce faceti aici!

-Ingropam cadavre(as fi vrut sa-i zic). Ne plimbam, am zis.

-N-aveti voie, speriati vanatul.

Mie mi se inclestase mana pe lopata si stiam sigur ca si mana prietenei mele se inclestase pe spray-ul paralizant din buzunar, dar zambesc:

-E o surpriza pentru noi, nu e prima data cand venim aici, dar este pentru prima data cand auzim despre asta.

-Da, v-am mai vazut, dar nu e voie, daca vreti veniti cu mine la canton si va arat legea.

Eu  nu sunt amatoare sa-mi arate nimeni nimic, sa ramanem toti cu ale noastre, e mai sanatos asa.

-Nu e voie, imi stricati mie treburile…maine am vanatoare.

-Aha, ok, pot sa iau si eu niste pamant pentru flori.

-Bine, luati.

-Bine, multumesc.

Si s-a dus. Noi nu ne-am dus, am haladuit cam o ora timp in care ne-am intalnit cu un batranel care arunca porumb la mistreti dintr-o caruta. El ne-a intampinat cu “Doamne Ajuta-le!” si cu “Atata va doresc: sanatate!”. Si desi parea mult mai vechi in ingrijirea acestor locuri decat SalvaForestul de mai inainte, nu ne-a gonit din codru.

Acum eu am o nedumerire – doua, stiu ca Ceausescu venea la vanatoare in padurea asta, oare domnul SalvaForest, cand era el gonaciul lui nea’ Nicu a respirat adanc si ceva materialism dialectic sau doar “fonctia” de acum e de vina pentru atat exces de zel si vanatul nu se sperie mai degraba de larma vanatorii decat de doua bezmetice care imbratiseaza copaci?

Atat am sa mai spun: Codru-i frate cu romanul si de 1 Decembrie am fost si eu pe la frate-miu!

Io unde votez???

Patrunsa de spiritul civic am alergat duminica trecuta spre un centru de votare…mai bine zis m-am dus agale pe la 19: 00 la vot…alergatul a venit mai tarziu. Cum nu am bulentin de Timisoara, trebuia sa votez la una din sectiile speciale. Zis si facut. M-am dus la gara. Pe peron  era o coada imensa pe patru randuri. Lumea tremura de frig si se hlizea de intamplare si de cei care soseau, ca si mine, abia la ora aia si isi adunau fetele cazute pe jos cand dadeau cu ochii de puhoi.

Hmm zic eu…Hai la aeroport! Crezand ca sunt mai treaza la minte decat altii…Ce sa vezi, la aeroport acelasi spectacol, dar de data asta macar nu inghetai de frig… coada era in interior. M-am asezat tacticoasa la coada, zicand ca intr-o ora sigur ajung si eu sa pun stampila. N-a fost asa. Am stat o ora si un sfert la coada, votarea s-a inchis si m-am dus nervoasa acasa. Am sunat-o pe mama de pe drum sa imi spun of-ul. Si dupa ce ma pornesc eu ca o furtuna cu fulgere si trasnete: ca a fost prost organizat, ca erau prea putine cabine de vot, ca tinerii membri ai comisiei strambau din nas cand le cereai declaratiile pe proprie raspundere de parca le cereai luna de pe cer, ca tot ‘mnelor se plangeau ca nu au fost de dimineata la toaleta, de parca mie nu mi se intampla asta in fiecare zi la lucru…si tot asa…in final am rasuflat usurata … Si atunci s-a intamplat…m-a luminat MAMA:

“Ai fi putut sa te duci mai devreme la vot!”

Ne vedem joi

Ca tot uit sa zic… In fiecare joi de la ora 22:00 in DUBLIN, langa Piata 700, trei menestrei, dintre care unul prieten bun , “canta si ne incanta”, vorba lui Ursulescu, live.

Haideti si voi!

Niste concluzii

Limba noastra-i o comoara…si are multe intelesuri! Mi-am dat seama de asta de curand de cand imi caut o garsoniera de inchiriat. Am luat anunturile la frunzarit si dupa cateva zile, cu ochii impaienjeniti, am aflat ca: prezenta apometrelor face ca un spatiu de locuit sa devina de lux, usa de metal e considerata ca fiind un accesoriu de 5 stele cel putin, facuta din uscatorie inseamna ca te speli pe dinti cu un picior in wc si cu celalalt la piept si nu ai bucatarie, care nici nu-ti trebuie din moment ce iti permiti sa stai in chirie, “complect” mobilata inseamna ca are si pat si masa…wow…, iar daca in anunt scrie tifel, ei bine…ce sa vezi domnule, au reusit sa o zugraveasca anul asta.

Preturile nu le mai comentez pentru ca se spune ca-i criza si n-ar fi decent sa va zgarii vederea cu obscenitati.

Mititel cat un cercel

Stateam eu linistita aseara la masa in bucatarie si ma dadeam pe net si ce sa vezi… Cand se face linistea mai liniste, de sub cuierul din hol, mititel cat un cercel iese chiar un soricel. Mie tot timpul mi-a placut piesa asta  de la Rosu si Negru, dar chiar sa tremur ca o vanatoreasa, nu-mi inchipuiam. Cand l-am vazut fratilor am urlat din rarunchi si m-am cocotat tremurand pe scaun. Si in el cred ca a crapat inima de frica, pentru ca s-a repezit speriat din nou sub cuier. Tarand dupa el toata demnitatea, curajul si ratiunea mea care s-au pitit in cel mai adanc si prafuit colt si s-au chircit acolo cu disperare toti.

Uite asa toata imaginea mea despre mine s-a facut subtire ca un fum si si-a luat zborul. Stateam terorizata sus pe scaun si dadeam telefoane cu disperare sa vina cineva sa ma salveze de MONSTRU, iar cand nu vorbeam la telefon cantam din rasputeri ca sa nu mai indrazneasca sa iasa. Bineinteles ca mintea mea lucra in acest timp, ce-i drept in detrimentul meu. Imi imaginam ca nu voi putea sa mai locuiesc in casa asta, ca ii va cheama si pe prietenii lui sa faca chef la mine pe masa si  vor face glume pe seama mea. Bietul monstru mititel cred ca era mai speriat decat mine si uite asa am tremurat impreuna ca niste eroi pana el s-a gandit sa plece pe unde a venit pentru ca in casa asta locuieste un monstru mare si pe deasupra si urlator.

Mergem la o cafea la Belgrad?

Cu intrebarea asta m-au intampinat cativa prieteni de-ai mei sambata cand iesisem sa-mi beau cafeaua pe o terasa din  Timisoara.

Sa mergem! Si am plecat.

Trebuie sa va spun ca imi vine sa-mi trag palme singura pentru ca nu am catadicsit sa ma misc pana acum si sa vizitez Belgradul. Un oras minunat si atat de aproape de Timisoara.

Ce-i drept noi am pornit cam tarziu la drum sambata asa ca multe ne-au ramas inca de vazut cu prilejul urmator. Am reusit sa vizitam fortareata Kalemegdan, zona pietonala din centru si catedrala Saborna Crkva.

Spre seara am ajuns in zona Ada Ciganlija unde sunt foarte multe cluburi si cafenele cu muzica live. Am fost la Red Shoes Cafe si ne-am simtit minunat si va spun ca cele doua trupe care performau succesiv pe cele doua scene din club au facut o atmosfera de zile mari. Artisti cu adevarat profesionisti. Cu greu ne-am desprins de acolo pe la 2 si jumatate dimineata pentru a pleca inapoi spre Timisoara. Acum e sigur ca data viitoare o sa ne luam cel putin o noapte de cazare.

Despre sarbi pot sa spun ca sunt foarte sociabili si majoritatea vorbesc limba engleza.

Daca va hotarati sa mergeti cu masina trebuie sa stiti ca viteza legala in afara localitatilor este de 80 de km la ora. Ei o respecta si la 4 dimineata, ceea ce ma face sa cred ca amenzile sunt mari si politistii intransigenti.

Pisica turista

Intr-o dupa amiaza calda de septembrie, anul trecut, am vazut urmatorul tablou in piata Unirii din Timisoara :

Anul acesta la Vama Veche, ce sa vezi :

Eu cred ca pisica noastra s-a hotarat sa calatoreasca.

Nea’ Instalatorul

Ati observat ce seamana cuvantul “capodopera” cu “manopera” ? Eu am avut ocazia zilele trecute sa vad ca, practic, capodopera merge mana in mana cu manopera.

Exista job-uri fara de care lumea noastra ar fi aruncata in negura evului mediu in doi timpi si trei miscari. Nu, nu ma refer la cei care lucreaza pentru NASA si nici macar la vreun neurochirurg celebru. E vorba despre Nea’ Instalatorul, un demiurg in felul lui simplu de a fi.

Cum eu am niste neintelegeri mai vechi cu Zeul Tevilor, acesta ma tot ataca asa … cam la trei luni, cu o lovitura de gratie fix in moalele capului.

Si iaca asa ma trezesc cu scandal la usa. Vecina de jos desfigurata de manie si cu spume la gura, cum are cainele meu dupa ce alearga vreo 5 km, incepe sa ma acuze ca imi bat joc de ea. Ce-i drept biata femeie nu e vinovata pentru neintelegerile mele cu Mai Marele Tevilor si cade victima colaterala in acest razbel destul de des. Pe de alta parte nici eu nu-s inca destul de nebuna incat sa-mi gauresc singura tevile de la baie si astfel  sa pot fi acuzata de bataie de joc. Cu putin ajutor de la ceilalti locatari am reusit sa o calmez. Acum da-i si lupta … adica trebuia gasit THE INSTALATORUL. Si … surpriza… il gasesc… si… surpriza, chiar poate sa vina sa vada care-i baiu’. Si… surpriza… exact asta a facut, pentru ca de reparat nu avea timp sa repare in ziua respectiva, ci poate saptamana viitoare. Doar dupa ce l-am rugat cu cerul si cu pamantul vreo jumatate de ora, s-a milostivit sa vina a doua zi. Bineinteles ca a doua zi am fost la dispozitia lui fara drept de apel, daca zicea ca poate in 3 minute, m-as fi teleportat acasa de la lucru indiferent ce s-ar fi intamplat. L-am plimbat cu masina prin tot orasul sa ia materiale ca sa imi arate el ce bun profesionist e el si ca nu vrea sa ma duca la cel mai scump depozit, asa ca pentru un leu si 30 de bani in minus, ne-am plimbat o ora prin oras, timp in care am primit si indicatii pretioase despre modul in care trebuie sa conduc si am ascultat povestea despre cum a impiedicat el o nenorocire cand l-a facut atent pe un client sa nu dea peste un pieton.

A lucrat vreo 3 ore, timp in care eu am stat cuminte cuminte, mi-era frica si sa respir… sa nu-l supar cumva, ca firea mea naravasa ma impinsese la niste comentarii mai acide la un moment dat, comentarii care se pare ca au atarnat greu si la capitolul manopera lucrarii.

Asa ca dupa ce Nea Instalatorul a terminat capodopera, iar eu i-am platit cu o mana tremuranda manopera, am observat ca intr-adevar apa nu mai curgea prin locul respectiv, ci pe alta parte (si, chiar daca inainte sa inceapa el lucrarea pe acolo nu curgea firicel de apa, nu este vina lui, tevile sunt vechi, instalatia proasta…etc…) deci am ramas buni prieteni si ne-a dat intalnire saptamana viitoare pentru o noua capodopera si manopera.