Arhive pe etichete: vanat

Mama-i dusa-n sat cu doru’, Doru vanatoru’!

Cateodata, cand sunt destule motive sa nu plec departe de Timisoara, merg la Cheveres la padure. Cheveresul se afla la vreo 30 de km de oras si are una din putinele paduri ramase pe aceste meleaguri.

Ce ma face pe mine sa merg acolo? In primul rand imi aminteste de padurile copilariei mele din nordul Gorjului unde si cel mai necajit sat are padurea lui, in al doilea rand de fiecare data reusesc sa schimb fugitiv amabilitati cu o caprioara sau cu un soim ori o veverita, in al treilea rand nu este inca un domeniu foarte vizitat si…bineinteles… nu vreau sa pierd ocazia de o vedea pe prietena mea buna, femeie in toata firea, cum imbratiseaza fericita copaci ca un copil de 4 ani. Este o imagine ce merita tot efortul.

Asa m-am hotarat sa fac si astazi, plusand si un scop nobil, adica salvarea de la pieire sigura a unei Yucca ce de 6 luni se chinuieste sa ma paraseasca si eu nu si nu…trebuie sa-i schimb iar pamantul. Scopul nu este chiar asa de nobil, de fapt e vorba de pansarea orgoliului meu care vrea sa demonstreze ca in casa mea poate supravietui si altceva in afara de un cactus amarat si fara personalitate.Inarmata cu o lopata (din aia mica de masina..ce credeati?!?)si cu doi saci de plastic, mai ceva ca Cioaca intre Rucar si Bran, m-am pornit sa caut mostre de sol care sa readuca verdele in obrajii plantei mele. Nici nu intru bine in padure, ca o Dacie verde se opreste si un… hai sa zicem domn… se iteste hotarat spre noi. Na, imi zic, taman aici l-a apucat si pe asta, strang lopata bine, ma intorc cu spatele ignorandu-l ca sa poata sa-si faca omul nevoile.
-Buna ziua!
-Buna ziua!
-Eu sunt padurarul din zona, ce faceti aici!
-Ingropam cadavre(as fi vrut sa-i zic). Ne plimbam, am zis.
-N-aveti voie, speriati vanatul.
Mie mi se inclestase mana pe lopata si stiam sigur ca si mana prietenei mele se inclestase pe spray-ul paralizant din buzunar, dar zambesc:
-E o surpriza pentru noi, nu e prima data cand venim aici, dar este pentru prima data cand auzim despre asta.
-Da, v-am mai vazut, dar nu e voie, daca vreti veniti cu mine la canton si va arat legea.
Eu  nu sunt amatoare sa-mi arate nimeni nimic, sa ramanem toti cu ale noastre, e mai sanatos asa.
-Nu e voie, imi stricati mie treburile…maine am vanatoare.
-Aha, ok, pot sa iau si eu niste pamant pentru flori.
-Bine, luati.
-Bine, multumesc.
Si s-a dus. Noi nu ne-am dus, am haladuit cam o ora timp in care ne-am intalnit cu un batranel care arunca porumb la mistreti dintr-o caruta. El ne-a intampinat cu „Doamne Ajuta-le!” si cu „Atata va doresc: sanatate!”. Si desi parea mult mai vechi in ingrijirea acestor locuri decat SalvaForestul de mai inainte, nu ne-a gonit din codru.
Acum eu am o nedumerire – doua, stiu ca Ceausescu venea la vanatoare in padurea asta, oare domnul SalvaForest, cand era el gonaciul lui nea’ Nicu a respirat adanc si ceva materialism dialectic sau doar „fonctia” de acum e de vina pentru atat exces de zel si vanatul nu se sperie mai degraba de larma vanatorii decat de doua bezmetice care imbratiseaza copaci?
Atat am sa mai spun: Codru-i frate cu romanul si de 1 Decembrie am fost si eu pe la frate-miu!

Scrie un comentariu

Din categoria Locuri si oameni